Ideea acestui restaurant special din Stockholm, care va găzdui în fiecare seară și spectacole de divertisment, a aparținut lui Björn Ulvaeus, unul dintre membrii grupului Abba.
La eveniment au participat și ceilalți trei membri ai grupului suedez – Benny Andersson, Anni-Frid Lyngstad și Agnetha Fältskog.
Fanii grupului suedez și invitații la eveniment au plătit 1.340 de coroane suedeze (143 euro) pentru un tichet de intrare la evenimentul intitulat „Mamma Mia! The Party”, organizat la restaurantul Tyrol din Gröna Lund, un parc de distracții din Stockholm.
Potrivit site-ului său oficial, restaurantul respectiv oferă un meniu inspirat din gastronomia mediteraneană.
Cei patru membri ai grupului Abba au fost văzuți pentru ultima oară împreună în public la premierele din Londra și Stockholm ale musicalului „Mamma Mia!”, în 2008, precizează site-ul thelocal.se.
Trupa suedeză Abba, formată din Agnetha Fältskog, Benny Andersson, Björn Ulvaeus și Anni-Frid Lyngstad, a ajuns în repetate rânduri pe prima poziție în topurile din întreaga lume, între 1974 și 1982. Formația s-a făcut remarcată prin câștigarea concursului Eurovision, cu piesa „Waterloo”, în 1974.
Trupa Abba a devenit cel mai bine vândută formație din istoria muzicii pop, grație unor piese devenite celebre, precum „Money, Money, Money” și „The Winner Takes It All”. Abba este pe locul al doilea, după The Beatles, în Cartea Recordurilor la categoria „vânzări de discuri”.